Judecătoria Sectorului 5 din București a hotărât ca doi clienți ai Piraeus Bank să plătească, pentru viitor, ratele datoriei în franci elvețieni la cursul din 2008, când francul valora circa jumătate față de cât valorează în prezent față de leu. Hotărârea vine în contextul în care debitorii au vrut să dea în plată casa luată pe credit, însă, după decizia Curții Constituționale care a introdus cerința impreviziunii în lege, au cerut reechilibrarea contractului. Soluția nu este definitivă.